Sunt convins că atunci când ai început să studiezi FOREX, când ai aflat despre profitul uriaș pe care îl poți face cu o investiție relativ mică, lucrând doar pentru tine, după un program flexibil, în confortul propriei case, fără a avea nevoie decât de un computer și conexiune web, ai fost foarte atras de tranzacționare, simțind, dincolo de dubiile și teama unui începător, speranță și entuziasm.
Presupunând că ai investit deja timp și efort în studierea instrumentelor, în conceperea unui plan, a unei strategii, în testarea Demo, ai început să tranzacționezi pe un cont real și ai avut deja un șir de pierderi, vin și te întreb :
Câtă încredere, determinare și speranță mai ai?
Evident, mult mai puțin decât la început, când porneai la drum cu perspectiva câștigului, spre deosebire de acum, când trebuie să depui efort nu pentru a-ți plusa contul ci pentru a-l reîntregi. Într-un alt articol am afirmat că în trading trebuie să vă setați pe termen lung, să vă setați pentru un maraton. Cum îți poți respecta totuși cu strictețe disciplina de lucru, când determinarea te-a cam părăsit până în punctul în care îți chestionezi decizia de a aborda domeniul și ești în punctul de a renunța?
Iată câteva sfaturi prin care îți poți resuscita și întreține motivația:
1. Nu renunța în pripă. Ia o pauză!
Trecând peste situația particulară în care nu înțelegi instrumentele și aspectele fundamentale elementare, nu digeri deloc riscul și deci a renunța din timp ți-ar salva în mod real energia și timpul, când te gândești să reunți, ia o pauză pentru a reflecta.
Fă un exercițiu de imaginație - este o metodă foarte eficientă, recomandată de numeroși psihologi și traineri. Încearcă să-ți amintești atracția ta inițială față de domeniu și retrăiește voluntar sentimentele de atunci.
Vizualizează-ți succesul! Imaginează-ți un șir de câștiguri, imaginează-ți cât de fericit/ă vei fi și ce ai putea face cu banii.
Pauza te va ajuta să te detașezi de sentimentele de dezamăgire și să îți cântărești mult mai realist șansele de a avea succes.
2. Apelează (cel puțin temporar) la ajutorul unui profesionist
Fie că vorbim de servicii de consultanță, semnale sau mentoring, ajutorul și motivațiile unui profesionist te vor ajuta să gestionezi mai ușor stressul, îți vor da o siguranță sporită la intrarea în tranzacții și pe parcursul derulării acestora.
Totodată, acesta te va ajuta să descoperi greșelile care te-au dus în pierdere - erori în identificarea unor nivele-cheie, erori în conceperea planului și a strategiei, erori psihologice și de abordare a domeniului.
3. Revino la tranzacționarea DEMO
În acest context, tranzacționarea Demo nu este doar un mod sigur de testare a ajustărilor planului și strategiei, ci și o metodă prin care, degajându-te de factorul emoțional, te poți refocusa.
Și în acest caz plecăm de la premisa că stăpânești deja instrumentele tehnice și fundamentale elementare. Nu îți rămâne decât să percepi tranzacționarea Demo ca pe un joc în care, nu te mai concentrezi atât de mult pe câștig ori pe pierdere, ci pe revalidarea cunoștințelor și scenariilor tale. Concentrează-te pe respectarea noului plan și a noii strategii.
În cazul în care nu ai identificat acele elemente defectuase ale planului și strategiei, tranzacționarea Demo te poate ajuta în acest sens. Ulterior, regândind planul și strategia testează-le Demo cu abordarea la care am făcut referire anterior.
4. Cere o opinie obiectivă.
Autocritica este o trăsătură nelipsită a oricărui trader profitabil.
Pentru a ne îmbunătăți trebuie mai întâi să ne admitem carențele și greșelile.
De multe ori însă, fie suntem prea indulgenți cu noi înșine fie, în cazul în care am avut un lung șir de câștiguri, apreciem neîntemeiat că acesta se datorează în totalitate abilităților noastre, fără a ne gândi că am avut poate și puțin noroc.
Tocmai de aceea, este foarte important ca din când când (nu doar în momentele în care balanța este una negativă) să cerem unei persoane avizate o opinie obiectivă cu referire la abordarea noastră.
5. Descoperă noi mindset-uri. Citește despre viețile traderilor și investitorilor de succes.
Vei fi surprins să descoperi numeroși miliardari ai lumii au pornit la drum mai dezorintați și mai puțin norocoși financiar decât ești tu în acest moment. Ray Dalio - fondatorul Bridgewater - cel mai mare fond de headging din lume, Gary Gensler - președintele CFTC, George Soros, Amancio Ortega - Fondatorul Zara, Ingvar Kamprad - fondatorul IKEA sunt câteva dintre numele de pe această lungă listă.
Toți acești oameni, fără a intra în dezbaterea originalității ideilor și eficienței metodelor lor, au în comun un lucru: nu s-au lăsat intimidați de circumstanțe și eșecuri, nu și-au folosit lipsa resurselor financiare drept scuză, și-au urmat cu încredere deciziile chiar dacă alții i-au privit sceptici, i-au ridiculizat sau au încercat să-i descurajeze.
Dincolo de orice factor extern, resursa lor interioară a fost într-atât de puternică încât nu au renunțat la visele lor.
Identifică-te cu ei, inspiră-te din poveștile lor, descoperă-le abordarea și încearcă să o asimilezi în contextul vieții tale.
Sfaturile de mai sus, sunt metode pe care eu însumi le-am aplicat în momentele în care ajuns la finele studiile de masterat eram în căutarea unui job adecvat pregătirii mele, după o lungă perioadă în care, forțat de circumstanțe ajunsesem să accept un job de compromis, cât și la începuturile carierei mele de trader, când, intrând cu entuziasm în prea multe tranzacții mi-am pierdut jumătate din capital.
Cu toate că nu am ajuns niciodată în pragul de a dori să renunț, motivația mi-a fost înfrântă. Am luat un moment de respiro - am trecut negru pe alb tot istoricul meu de tranzacții, toată gama de emoții resimțite și, cu ajutorul mentorului meu, mi-am identificat greșelile și carențele. Nu asimilasem încă un mindset adecvat, nu îmi asumam deplin SL-urile, tranzacționam prea mult și nu îmi respectam de fiecare dată planul de money-management. Pentru început m-am orientat doar spre oportunitățile evidente pe paritățile majore - situații în care nu existau factori fundamentali ori de sentiment care să îmi invalideze scenariile prezise la nivel tehnic. Am început să testez noi instrumente, care s-ar fi putut dovedi mai eficiente și adecvate stilului meu și, totodată, am început să citesc tot mai mult despre psihologia în tranzacționare.
După multe revizuiri, ajustări, retersări, pierderi alternate cu câștiguri, am găsit un echilibru. Frica a dispărut iar entuziasmul excesiv (datorat lăcomiei) s-a tocit.
Dincolo de toate exercițiile propuse mai sus, care cel puțin în cazul meu (și a numeroși cursanți care au ajuns în pragul lichidării contului iar astăzi sunt traderi profesioniști profitabili) și-au dovedit eficiența, piatra de temelia a motivației tale personale trebuie să fie responsabilitatea față propria-ți decizie de a aborda domeniul, față de proprie investiție.
Cu riscul de a mă repeta: Tradingul nu este altceva decât un bussines și trebuie tratat ca atare!
Îl poți privi ca pe un job secundar pe care alegi să ți-l atribui singur și față de care trebuie să manifești aceeași implicare și conștiinciozitate ca și în cazul job-ului ce ți-a fost oferit de angajatorul tău.
Așa cum, după o zi sau o săptămână frustrantă la job nu-l poți abandona pur și simplu, tot astfel nu îți poți abandona nici investiția atunci când lucrurile nu merg pe plus.
Nimic nu se poate clădi (nu în mod durabil și profitabil) fără răbdare și implicare. În momentul în care, înțelegând la nivel mediu instrumentele grafice și impactul factorilor fundamentali, având mijloacele necesare de trai și dorind să îți pui banii la lucru, alegi să abandonezi domeniul când balanța este una negativă, nu faci altceva decât să reduci la 0 toate cunoștințele dobândite și să admiți că ți-ai irosit timpul doar pentru a pierde ...bani.
Dacă dorești să devii trader (profesionist sau part-time) încearcă să înțelegi și să accepți cât de mult posibil, încă de la început că în trading profitabilitatea nu este un șir neîntrerupt de câștiguri ci o balanță pozitivă. Putem pierde pe 10 tranzații și recupera totul și chiar plusa cu una singură. Aici stă frumusețea tranzacționării cât și măiestria de a-ți gestiona emoțiile. Piața e un joc al incertitudinilor. Putem câștiga enorm dar nu e garantat ca x sau y sumă, poate nu azi și poate nu mâine.
Tocmai capacitatea de a îmbrățișa incertitudinea cerne traderii care își lichidează conturile înfrânți de cei care devin profitabili pe termen lung și se pot lăuda cu o investiție înfloritoare.
În cazul în care consideri aceast articol util distribuie-l și altor persoane interesate pe care le-ar putea ajuta.
Acces gratuit gerup trading: Apasa aici!
Testează gratuit 30 de zile serviciul nostru de suport si consultanta: Apasa aici
RANDAMENT LUNAR | ||
---|---|---|
februarie 2025 | ||
Procent + | Procent - | Total |
0.74 | 6.37 | -5,63 |
ianuarie 2025 | ||
Procent + | Procent - | Total |
17.26 | 6.00 | 11,26 |
decembrie 2024 | ||
Procent + | Procent - | Total |
28.69 | 3.54 | 25,15 |
TOTAL | 30,78 |