În decursul lunii decembrie 2020 am obținut un profit de 1033 pipete. Am tranzacționat următoarele perechi valutare:
EUR/USD
Pe perechea valutară EUR/USD am avut două tranzacții în decursul lunii decembrie. Prima dintre tranzacții a fost deschisă la începutul lunii. Așteptam atunci străpungerea nivelului 1.20000.
Luam în calcul să cumpărăm EUR/USD dacă prețul făcea o corecție laterală și urca apoi peste nivelul maximului anterior.
După ce prețul a urcat peste maximul anterior am deschis ordinul BUY din nivelul 1.20983. Graficul de mai jos evidențiază această oportunitate.
Ulterior prețul și-a continuat ascensiunea, iar tranzacția s-a încheiat în Take Profit, la nivelul 1.22282. Am obținut un profit de 1299 pipete.
Pe data de 15 decembrie vă spuneam că dacă prețul străpunge și se consolidează peste zona de rezistență 1.21700 – 1.21800 luăm în calcul deschiderea unei noi tranzacții de cumpărare.
După ce acest scenariu a fost confirmat am deschis un nou ordin BUY din nivelul 1.22158.
Ulterior prețul s-a mișcat între nivelele 1.21613 și 1.22439, iar tranzacția s-a închis în Stop Loss la nivelul 1.21758.
Astfel, am înregistrat o pierdere de 400 pipete cu această tranzacție.
NZD/JPY
La începutul lunii decembrie prețul perechii valutare NZD/JPY străpungea nivelul 73.000. Astfel am deschis un ordin de cumpărare din nivelul 73.145.
Ulterior prețul a urcat până la nivelul 74.000 și am securizat profitul setând Stop Loss-ul la nivelul 73.600.
Ulterior prețul a suferit o schimbare de trend și tranzacția s-a închis în Stop Loss-ul din nivelul menționat anterior. Am obținut un profit de 455 pipete.
În decursul lunii decembrie perechea valutară a mai prezentat o oportunitate de BUY pe care am evidențiat-o în graficul de mai jos.
Prețul a confirmat acest scenariu și am deschis o tranzacție BUY din nivelul 73.552. Din următorul grafic putem remarca faptul că prețul a retestat zona suportului 73.100 și, ulterior, și-a continuat mișcarea ascendentă.
Ulterior prețul s-a mișcat lateral între nivelele 73.354 și 73.808.
Apoi prețul a străpuns zona de suport din 73.118 și a atins Stop Loss-ul din nivelul 72.895. Pentru această tranzacție de SELL am înregistrat o pierdere de 657 pipete.
La finalul lunii decembrie am mai deschis o tranzacție pe perechea valutară NZD/JPY. Inițial am așteptat ca prețul să urce și să se consolideze peste zona de rezistență din graficul următor.
Ulterior prețul a străpuns rezistența din 74.010 și a urcat peste nivelul acesteia. Astfel, am deschis un ordin BUY din nivelul 74.152. Am setat Stop Loss-ul în nivelul 72.680, iar Take Profit-ul în nivelul 75.650. Această tranzacție rămâne activă în continuare.
USD/CAD
La începutul lunii perechea valutară USD/CAD a străpuns și a retestat nivelul 1.29235. Astfel, am deschis un ordin SELL din nivelul 1.28955.
Mișcarea descendentă a prețului a continuat și am închis 50% din volum în clipa în care a fost atins nivelul 1.28100. Am obținut un profit de 855 pipete, iar restul volumului a rămas deschis.
Ulterior am mutat Stop Loss-ul în 1.28784.
Prețul și-a continuat mișcarea descendentă și a confirmat deschiderea unui nou ordin SELL din nivelul 1.27619.
Dolarul american a continuat să se deprecieze în raport cu dolarul canadian. Am mutat Stop Loss-ul la nivelul 1.28000.
Ulterior prețul perechii valutare USD/CAD a făcut o mișcare de corecție și a urcat până la nivelul 1.29570. Ambele tranzacții s-au închis în Stop Loss-ul din nivelul 1.28000. Pentru tranzacția SELL inițiată din nivelul 1.28955 cu volumul rămas de 0.5 loturi, Stop Loss-ul securizat din nivelul 1.28000 a adus un câștig de 955 pipete. Pentru tranzacția SELL inițiată din nivelul 1.27619, Stop Loss-ul din nivelul 1.28000 a adus o pierdere de 381 pipete. În total pe această pereche valutară am generat un profit de 1429 pipete în luna decembrie.
EUR/GBP
La începutul acestei luni v-am prezentat un scenariu de BUY pe perechea valutară EUR/GBP.
Ulterior, prețul a confirmat figura de întoarcere și a validat intrarea. Astfel, am deschis un order BUY din nivelul 0.90513.
Incertitudinea din piață cu privire la acordul Brexit ne-a determinat să mutăm Stop Loss-ul la punctul de intrare.
Din cauza amânării deciziei acordului Brexit perechea valutară a deschis următoarea săptămână printr-un gap. Ulterior prețul a avut o mișcare descendentă, iar astfel tranzacția de cumpărare inițiată din 0.90513 s-a închis la punctul de intrare.
USD/JPY
Cu trei săptămâni în urmă perechea valutară USD/JPY începea să formeze un trend descendent. Luam în calcul deschiderea unei poziții de vânzare.
Zilele ce au urmat dolarul american s-a depreciat în raport cu yenul japonez. Astfel, am vândul USD/JPY din nivelul 103.487, cu Stop Loss în 103.941 și Take Profit în 102.216.
Ulterior prețul s-a mișcat între nivelele 103.284 și 103.742.
În ultima săptămâna a lunii decembrie perechea valutară USD/JPY a oscilat între nivelul 103.015 și 103.848. Apoi prețul și-a reluat trendul descendent și a atins nivelul ultimului minim format în 103.058.
Această tranzacție rămâne deschisă și urmărim mișcarea prețului USD/JPY.
NZD/USD
Pe perechea valutară NZD/USD am deschis o tranzacție de cumpărare din nivelul 0.71152, cu Stop Loss în nivelul 0.70506 și Take Profit în nivelul 0.72397.
Mișcarea de corecție ce a urmat a dus prețul perechii valutare NZD/USD în Stop Loss. Astfel, am înregistrat o pierdere de 646 pipete pe această pereche valutară.
AUD/USD
În luna decembrie pe perechea valutară AUD/USD am inițiat un ordin de cumpărare din nivelul 0.76050, cu Stop Loss în nivelul 0.75603 și Take Profit în nivelul 0.77043.
Prețul a făcut o mișcare de corecție a trendului ascendent, ducând tranzacția de BUY în Stop Loss. Am înregistrat astfel o pierdere de 447 pipete.
EUR/JPY
La finalul lunii decembrie perechea valutară EUR/JPY a prezentat o oportunitate de cumpărare atunci când prețul a străpuns rezistența din 126.600. Am deschis o tranzacție de cumpărare din 126.750, cu Stop Loss în 125.610 și Take Profit la nivelul 128.100.
Prețul a urcat peste nivelul 126.840, iar apoi a coborât până în 126.129. Această tranzacție rămâne în continuare deschisă.
Pentru mai multe idei de tranzacționare, analize, consultanță, mentoring și suport accesează comunitatea noastră: Apasă aici!
Totodată îți recomandăm să testezi 14 zile grupul de trading: Apasă aici
Dacă îți place această analiză nu ezita să o distribui. Mai jos ai câteva metode. Îți mulțumim.
TOTAL PIPETE | ||
---|---|---|
februarie 2021 | ||
Pipete + | Pipete - | Total |
19776 | 445 | 19331 |
ianuarie 2021 | ||
Pipete + | Pipete - | Total |
1183 | 815 | 368 |
decembrie 2020 | ||
Pipete + | Pipete - | Total |
3564 | 2531 | 1033 |
TOTAL | 20732 |