Inflația - lstinvesting.com

Inflația



     Inflația și politicile monetare conturate în jurul său influențează valoarea banilor noștri și circulația capitalului global.
     Inflația reprezintă creșterea permanentă a prețurilor bunurilor și serviciilor. Fenomenul opus poartă numele de deflație.
     Acesta este un fenomen normal în condițiile creșterii economice, explicând de ce acum 20-30 de ani bunicii noștri plăteau de 10 ori mai puțin pe un produs sau serviciu decât în prezent. Nu trebuie scăpat din vedere că, totuși, în timp, pentru anumite bunuri și servicii plusul la preț s-a datorat și unui plus-valoare. Astfel, economiștii fac distrincția inflației în general, față de inflația reală, scăzându-se plusul de valoare care justifică majorarea de preț.


     În orice caz, un nivel foarte ridicat al inflației are efecte negative asupra economiei unui stat, motiv pentru care băncile centrale intervin asupra ratelor dobânzilor, pentru a menține ritmul creșterii acesteia în parametrii normali.
     Rata dobânzii reprezintă dobânda practicată la credite sau depozite, în formă actualizată, exprimată procentual. Cu alte cuvinte, rata dobânzii reprezintă cât la sută din suma depusă sau împrumutată de la bancă veți încasa, respectiv veți achita drept dobândă.
     Când rata dobânzii crește, cresc implicit costurile unui credit (politică monetară contracționară).
     Consumatorii și investitorii tind să se împrumută mai puțin și să economisească mai mult, creșterea economică este amortizată, dar ritmul creșterii inflației este ținut sub control.
     Pe de altă parte, când rata dobânzii scade se înlesnesc condițiile de creditare (politică monetară expansionistă sau politică monetară de acomodare). Împrumuturile, cumpărătorii și investițiile se înmulțesc și, cu riscul creșterii inflației, se impulsionează creșterea economică.
     Majoritatea oamenilor confundă noțiunea de a avea mai mulți bani numeric cu a avea o putere mai mare de cumpărare. Dacă venitul tău crește cu același procent cu care crește și inflația ești, defapt, exact acolo de unde ai plecat.
     Pentru omul de rând creșterea salarială este un aspect concret cuantificabil, spre deosebire de efectul difuz și imperceptibil al scăderii generalizate a prețurilor din economie.
     Un investitor adevărat va avea întotdeauna în vedere inflația când apreciază randamentul unei anumite investiții, precum și profitul efectiv realizat. Inflația dictează puterea de cumpărare a capitalului său.
     Invesițiile trebuie puse pe cât posibil la adăpost, ferite de inflație, iar profitul se va calcula întotdeauna scăzând inflația.
     De principiu, dar nu întotdeauna, plasamentele în acțiuni oferă o protecție mai mare în cazul creșterii inflației decât cele în obligațiuni.
     Când rata dobânzii crește prețul obligațiunilor scade, mai ales la cele pe termen lung. Când rata dobânzii scade prețul obligațiunilor crește, mai ales la cele pe termen lung. Din acest considerent, marii investitori au apreciat în timp că achiziționarea de acțiuni pe termen mediu (cu maturitate de 5-10 ani) este mai prudentă în contextul fluctuațiilor inflației.
     S-ar putea trage concluzia pripită că inflația mare - care crește prețul bunurilor și serviciilor - se traduce automat în încasări mai mari pentru companii, un profit mai mare, deci un dividend mai mare pentru acționari. Acest lucru este fals.
     Istoria bursieră a dovedit că:
          - la deflație mare - acțiunile dau un randament mic
          - la inflație medie - acțiunile dau un randament bun
          - la inflație mare - acțiunile au evoluție imprevizibilă





 

     Pentru mai multe idei de tranzacționare, analize, consultanță, mentoring și suport accesează comunitatea noastră: Apasă aici!

 

     Totodată îți recomandăm să testezi 14 zile grupul de trading: Apasă aici

 

     Dacă îți place această analiză nu ezita să o distribui. Mai jos ai câteva metode. Îți mulțumim.