Unul dintre cele 2 tipuri de acțiuni, în funcție de drepturile conferite acționarului (deținătorului acțiunii).
Acțiunile ordinare conferă drept la dividend, dar numai după ce au fost plătite dividendele cuvenite pentru acțiunile preferențiale.
Totodată, dacă societatea este lichidată cei care dețin acțiuni ordinare primesc doar acele părți din activ rămase după acoperirea pasivului (impozite, taxe și datorii) și după ce acționarii preferențiali și-au redobândit aporturile.
În caz de faliment acțiunile ordinare dau drept la distribuirea sumelor obținute din valorificarea activului net numai după îndestularea creditorilor și a acționarilor preferențiali.
Legea nu impune un număr maxim al acestora. Ele pot fi convertite în acțiuni preferențiale prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor.
Acțiunile tranzacționate pe Bursele de valori sunt acțiuni comune/ordinare.
Tranzacționarea de acțiuni, adică cumpărarea-vânzarea acțiunilor unor companii listate pe diverse Burse de valori, speculând creșterea economică pe care o va înregistra compania, prezintă interes pentru orice investitor strategic.
La LST Investment oferim sprijin profesional investitorilor în căutare de plasamente strategice în acțiuni. Pentru mai multe informații ne puteți contacta aici.
London |
Frankfurt |
Hong Kong |
Tokyo |
New York |
Sydney |